zdo.roExterne

Drepturi egale pentru urmaşii tronului Regatului Unit

Aneta Palincas - - 2011-10-29

Londra (CNN) - Fiii şi fiicele monarhilor britanici vor avea  drepturi egale la succesiunea  tronului  Regatului Unit , a spus premierul britanic David Cameron vineri , dupǎ ce legile vechi de secole au fost modificate. Liderii  celor 16 ţări care fac parte din Commonwealth şi  care au regina ca şef al  statului, au aprobat modificările  în unanimitate la un summit-ul al Naţiunilor Commonwealth în Australia, a spus el. Modificările constituţionale ar însemna cǎ  prima fată are prioritate asupra fratele mai mic. Deasemenea, înseamnă că viitoarei monarh britanic i s-ar permite să se căsătorească cu un catolic. Legile s-ar aplica la oricare dintre viitorii copii ai Prinţului William şi Catherine, Ducesa de Cambridge, căsătorită cu acesta în acest an. Vorbind alături de omologul său australian Julia Gillard în Perth, Cameron a descris acordul de vineri ai şefilor de guvern ai celor 16 Naţiunil  ca " un moment istoric". « Deci, pur şi simplu, dacă Ducele şi Ducesa de Cambridge au o fetiţă, aceasta ar putea fi  Regina noastrǎ." Cameron s-a referit deasemenea la o lege adoptată în 1701 care interzice monarhului  U.K sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu un catolic. „A fost gândită pentru a se asigura că protestanţii  au tronul şi astfel rǎmâne capul Bisericii Angliei. " Monarhul trebuie să fie în comuniune cu Biserica Angliei, pentru că el sau ea este şeful acelei biserici, dar este pur şi simplu greşit sǎ li se  refuze şansa de a se căsători cu un catolic, dacă doresc acest lucru," a spus Cameron. "La urma urmei, aceştia sunt deja destul de liberi să se căsătorească cu cineva de orice altă credinţă." Cardinalul Keith O'Brien, lider al Bisericii Catolice în Scoţia, a spus cǎ el a salutat reforma planificatǎ .

Marea Britanie nu este prima naţiune europeană cu o monarhie ereditară care a luat măsuri de  egalitate între sexe în legile sale de succesiune. Danemarca şi-a schimbat normele sale  în 1953, care să permită actualului monarh, regina Margareta,  sa urmeze la tron. Apoi a urmat Suedia  în 1980, la trei ani după naşterea Prinţesei Victoria, actualul succesor la tron. Norvegia, de asemenea, acordă drepturi egale de succesiune urmaşilor regali născuţi după 1990. Palatul Buckingham nu  a avut niciun comentariu privind modificarea legii  de vineri şi a anunţat cǎ a fost o chestiune pentru guvernele U.K. şi Commonwealth. Regina Elisabeta este în Australia pentru trei zile la întâlnirea şefilor de guverne al ţǎrilor membre al Commonwealth.  

Articol salvat de pe zdo.ro. Acest articol este proprietatea zdo.ro şi nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.