zdo.roActualitate

La cât se ridică factura pentru intrarea în Schengen

- - 2013-07-30

Factura celor șase ani de când România se pregătește să intre în spaţiul Schengen, respectiv din 2007 și până în prezent, se ridică la peste 1 miliard de euro.

Astfel, Ministerul de Interne a cheltuit 1,47 miliarde euro, pe acțiunile începute imediat după intrarea României în UE. 

Mai mult de jumătate din această sumă a provenit dintr-un credit garantat de stat pentru compania care a realizat sistemul de securizare a graniţelor.

Cealaltă jumătate de miliard de euro a venit din cofinanţări, din fonduri PHARE și de la Fondul Frontierelor Externe, relateazădigi24.ro.

Ministerul de Interne a cheltuit banii în trei tranşe. Peste 13 milioane de euro au fost cheltuite în 2010 pe reabilitarea sediilor poliţiei de frontieră, pe întărirea controlului la graniţe şi pe sistemul informatic necesar emiterii de vize.

Alți 16 milioane de euro, câte au fost cheltuite în 2011, s-au dus pe modernizarea sistemului care controlează traficul la Marea Neagră şi pe echipamente de ultimă generaţie pentru personalul care execută misiuni de supraveghere.

Ultima tranşă din banii veniţi de la Fondul Frontierelor Externe şi cea mai mare, 22 de milioane de euro, a fost cheltuită în 2012. Suma a fost alocată, în cea mai mare parte, pe reabilitarea sediilor care aparţin Ministerului de Interne.

Articol salvat de pe zdo.ro. Acest articol este proprietatea zdo.ro şi nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.