22 Decembrie 1989-ziua când am câştigat dreptul la democraţie

Chiar dacă nu toti ştiu,  mişcarea socială de protest împotriva regimului Ceauşescu a început timid încă din 11 noiembrie 1989 , când , în Bucureşti, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu , studenţi din Bucureşti şi Cluuj-Napoca au demonstrat fluturând pancarte cu cuvintele  „Vrem reforme!” , în urma protestului câtiva dintre aceştia  au fost arestaţi şi anchetaţi de securitate.

La 16  decembrie 1989, fiindcă  preotul reformat Laszlo Tokes, care făcuse remarci  critice la adresa regimului totalitar comunist, urma să fie evacuat din apartamentul său , a izbucit un protest în Timişoara, enoriaşii adunându-se împreună cu alţi trecători în faţa locuinţei acestuia , protestul luând astfel o amploare la care autorităţile nu se aşteptau, slogane împotriva regimului comunist auzindu-se din ce în ce mai tare.

 Intervenţia miliţiei şi securităţii a dus la furia protestatarilor, care au mărşăluit prin oraş, cu toate că se foloseau jeturi de apă şi gaze lacrimogene pentru dispersarea acestora.

Continuat a doua zi, protestul a degenerat în încercarea de a incendia clădirea Comitetului Judeţean , protestatarii dând foc documentelor partidului, scrierilor lui Ceauşescu, simbolurilor comuniste . Armata care a intervenit din ordinul , cel mai probabil, al lui Ceauşescu, a făcut ca orasul să devină în scurt timp ca un câmp de război, cu focuri de armă, incendii, lupte de stradă, tancuri şi TAB-uri.

La Bucureşti, se obţinuse aprobarea ca să se folosească forţa pentru înăbuşirea revoltei de la Timişoara, Ceauşescu convocând toţi oamenii cheie din partid pentru a pune la punct strategia necesară  ca protestele sociale să înceteze. Chiar dacă se decretase legea marţială, un grup de tineri a mers către catedrala ortodoxă din Timişoara , cântând:” Deşteaptă-te , române!” , fluturând steaguri tricolore din care tăiaseră stema ţării, acţiunea având ca răspuns din partea armatei , focuri de armă care, pe unii i-a ucis , pe altii i-au rănit , alţii reuşind să fugă şi să scape. Cadavrele a 43 de protestatari au fost duse la Bucureşti şi incinerate , pentru ca urmele revoltei să fie şterse şi cenuşa  a fost aruncată într-o gură de canal . 

Pe 20 Decembrie, mai bine de 100.000 de oameni cu ocupat Piaţa Operei, astăzi Piaţa Victoriei, şi printre sloganurile strigate se puteau auzi „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”.

Deşi  au crezut că pot înăbuşi revolta cu muncitori aduşi din fabricile din Oltenia, autorităţile comuniste nu se aşteptau ca aceştia să se alăture protestatarilor.

Curând, chiar şi militarii au trecut de partea protestatarilor, oraşul Timişoara fiind declarat până la sfârşitul zilei oraş liber.

A doua zi , revolta s-a extins în mai multe oraşe din ţară : Arad, Craiova, Braşov,Cluj, Bucureşti.

Adunarea comandată de Ceauşescu ca să fie organizată în Bucureşti, când s-a întors pe 20 decembrie din Iran, pentru a ţine un discurs în care să evoce realizările grandioase ale erei comuniste , s-a transformat încet –încet într-o manifestaţie de protest, într-o revoluţie.

Regrupaţi pe străzile vecine cu Piaţa Palatului, oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşescu : „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceauşescu, cine eşti/Criminal din Scorniceşti”, curând toate străzile fiind pline de protestatari . Acţiunea de represiune din partea armatei , miliţiei şi securităţii a depăşit cam tot ce se putea imagina , se trăgea asupra mulţimii din toate locurile posibile, de pe  clădiri, străzi laterale şi din tancuri,existând victime ucise prin  împuşcare, înjunghiere, maltratare sau strivite de vehiculele armatei, sângele acestor martiri, peste 50 de morţi, 450 de răniţi şi 1250 de arestaţi,  fiind spălat apoi cu apa de la maşinile salubrităţii şi pompierilor. Protestul continuat a doua zi, 22 decembrie, cu mai multă forţă şi revoltă din partea oamenilor, a culminat cu fuga dictatorului cu un elicopter şi citirea  de pe balconul C.C al P.C.R. a  Declaraţiei în trei puncte a „Frontului Unităţii Poporului”.

Grupul lui Iliescu s-a deplasat la sediul C.C. al P.C.R., unde au fost rostite  cuvântări, apoi , în jurul orei 23:00 a fost anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale,ca nou organ al puterii.

Aceste evenimente care ne-au marcat istoria şi evoluţia vieţii noastre în ultimii 23 de ani, trebuie reamintită an de an, de noi, cei care am trăit acele vremuri, care am participat la acele manifestaţii, din respect pentru vieţile celor ucişi, pentru vieţile copiilor rămaşi orfani, ale văduvelor şi mamelor care şi-au pierdut fiii, pentru ca noi, copiii noştri şi nepoţii noştri să trăim liber şi democratic , într-o ţară liberă şi prosperă.

Îmi pare rău să constat că mulţi copii şi tineri , născuţi după acele evenimente, nu ştiu sau nu dau importanţa cuvenită acelor proteste şi acelor mişcări populare care au schimbat istoria  ţării şi care au permis acestei naţiuni  să -şi croiască un  drum nou  pe calea democraţiei şi prosperităţii.