Marţi, 28 Octombrie 2025
Newsletter - Abonare RSS
- Arhiva
Considerați că războiul dintre Ucraina și Rusia se va încheia în anul 2025?
Telefon:
0721-693374
Fax:
0351-441372
E-mail:
redactia@zdo.ro

Se spun multe despre România și despre poporul român, o mulțime de statistici ne situează pe locuri fruntașe, care nu ne fac, însă, întotdeauna cinste.
România nu este numai țara unde 41,9 % din banii românilor sunt cheltuiţi pe mâncare şi băuturi nealcoolice, 7 % se duc pe alcool şi tutun şi numai 4,5 % pe sănătate sau 5,4 % pe cultură, recreere şi învăţământ, unde, între 40-60 % dintre adolescenţii români fumează, țara unde anual se înregistrează peste 37.000 divorţuri iar fertilitatea a scăzut la 1,3 copii/femeie (2010), ţara noastră fiind una dintre codaşele Europei (în 1910, cu 5,4 copii/femeie, România era lider european!).
Romania nu este numai țara unde în ultimii 60 de ani s-au produs peste 23 milioane de avorturi , unde natalitatea a scăzut la 9,8 ‰ în 2010 (în anii 1930-1940 era de 30-34 ‰, în 1980 de 18 ‰, în 1990 de 14 ‰) și unde în 2050, 54 % din populaţie va fi peste 65 ani, în timp ce tinerii de 15-24 ani nu vor trece ponderea de 8,8 % .
Cum România nu este doar țara de unde provin cei mai mari hackeri sau numai țara de unde au plecat rromii din taberele demolate de francezi sau italieni.
România este și țara celor care mai cred în istorie și în cinstirea strămoșilor , chiar dacă nu se mai organizează în toate orașele paradele militare, cu care eram obișnuiți. România este țara cu medici excepționali, cu artiști talentați, cu sportivi renumiți și cu elevi olimpici recunocuți internațional, este țara oamenilor de bine care își ajută semenii , chiar dacă nu au reporterii de televiziune în spatele lor si nu numai de Paște sau de Crăciun.
România este și țara celor care au numai cuvinte frumoase despre ea, chiar dacă salariile sunt mici și neajunsurile le provoacă de multe ori, insomnii.
România este a celor care își amintesc de ea nu numai de Ziua Națională, a celor care își cinstesc țara prin fapte și nu prin discursuri și promisiuni electorale, este țara celor care compun, scriu și pictează locurile și oamenii , ospitalieri și veseli, de la munte sau de la câmpie, a celor care păstrează tradițiile populare vii , transmițându-le din generație în generație, pentru ca turiștii și vizitatorii să se bucure de ele și să le trăiască, la intensitatea la care , poate, numai noi românii putem să o facem.
Sigur, nu toți românii mai știu semnificația zilei de 1 Decembrie, nu toți românii știu strofele Imnului Național, cum nu toți românii vor renunța la o sesiune de shopping la mall pentru a urmări parada militară.
Dar România este a tuturor celor care se simt mândri de originea lor atunci când se înalță drapelul românesc, când se intonează Imnul Național , când citesc sau aud despre oameni care fac cinste acestei țări prin invențiile lor, prin talentul și actul artistic, prin perseverența și ambiția cu care participă și câștigă titluri mondiale și olimpice.
Aceasta este România , țara tuturor celor care ne simțim mândri că trăim aici, la bine și la rău, a tuturor celor care, indiferent de simpatiile politice-PP-DD, ARD, USL,UDMR- încercăm prin tot ceea ce facem să asigurăm un viitor mai bun copiilor noștri, căci România nu este numai a noastră ci a generațiilor viitoare , a celor care vor duce mai departe sentimentul de mândrie , de A FI ROMÂN!
Sfantul Andrei - Apostolul ocrotitor al romanilor
CNA: RCS&RDS nu a avut aprobarea să scoată canalele Discovery. Vom analiza cazul săptămâna viitoare
Stiinta despre vise
AUTISMUL - o tulburare de dezvoltare, nu o boală psihică Partea a-II-a
AUTISMUL - o tulburare de dezvoltare, nu o boală psihică Partea IFelicitari pt articol!