Sondaj:

Considerați că războiul dintre Ucraina și Rusia se va încheia în anul 2025?





Contact:

Telefon:
0721-693374
Fax:
0351-441372
E-mail:
redactia@zdo.ro

Divertisment:

damila

damila

Durerea poate aduce și fericire:„Există viață după moarte”

Duminică, 31 Martie 2013, ora 21:37
Social - Aneta Palincas


Durerea poate aduce și fericire:„Există viață după moarte”

Campania” Exista viață după moarte” aduce încă o dată în atenția noastră realitatea dură a existenței noastre pe acest pământ-nu suntem nemuritori, viața este plină de surprize , unele chiar dureroase, atunci când semeni de-ai noștri află că sănătatea le este șubrezită iremediabil și doar o minune le mai poate salva viața. Indiferent de vârsta , sex, cultură, condiție socială, credință, mulți oameni sunt loviți de boli necruțătoare a căror vindecare stă doar în transplanturile de organe-  ochi, ficat, rinichi, inimă, plămâni-medicina ajungând la nivelul de a fi  în stare să transplanteze aproape orice parte a corpului uman. Este trist și de neimaginat stările prin care trec cei care , bolnavi de ani de zile, după ce au încercat orice cale de vindecare, sunt anunțați că singura speranță  constă în găsirea unui organ compatibil , a unui donator. Doar bănuim că îi înțelegem pe acești oameni, dar credeți-mă, nu știm și nu simțim nici pe departe ceea ce trăiesc  acești bolnavi, cum speră și se roagă la Dumnezeu pentru viața lor, și totodată, cum se simt vinovați că un organ care lor le salvează viața, este de la o persoană care și-a pierdut-o , cum nu se pot bucura pe deplin de noua viață pe care o recapătă, plângând și suferind pentru donatorul decedat și familia acestuia.

 Este un proces care doare și bucură , un suflet care pleacă dintre noi și altul care se reîntoarce alături de cei dragi,  este moarte și viață. Nu vom înțelege niciodată cu adevărat zbuciumul și neliniștea și întrebările dureroase pe care și pun cei care acceptă ca , o parte din ființele dragi, răpuse prea devreme de cinica moarte, să fie prelevată și să ajungă în trupul altei ființe umane, ca o parte din cei iubiți să continue să trăiască în alte trupuri, gest care aduce atâta fericire în sufletele obosite de  așteptare.Ne-am dori ca aceste  neliniști și durerei să nu le trăim niciodată, nici noi , nici cei dragi nouă, nimeni, dacă s-ar putea, dar mersul vieții ne demonstrează că oricând putem fi puși în situația de a afla prin  propria experiență că ajutorul pe care îl putem da sau pe care îl putem accepta salvează vieți.

Avem un sistem sanitar încă bolnav, subdimensionat, nu foarte performant de multe ori, cu toate acestea, avem oameni  minunați, doctori care au reușit să readucă viața acolo unde speranța murise. Încă mai avem de lucrat la mentalitate și idei preconcepute, la falsa concepție că nouă nu ni se poate întâmpla niciodată, dar , așa cum au început să se miște lucrurile, avem toate șansele să devenim un popor civilizat, înțelept și deschis la provocările  vieții, un popor iubitor și înțelegător , așa cum  am fost dintotdeauna, un popor care va înțelege că

VIAȚA NE-A FOST DĂRUITĂ DAR O PUTEM PIERDE ORICÂND ,

CĂ DIN DUREREA NOASTRĂ PUTEM FACE PE ALTCINEVA FERICIT.

Să cugetăm și să căutam să aflăm mai multe despre ce înseamnă un transplant, un donator și ce putem face în situația în care, dacă ajungem vreodată, am putea ajuta un semen să trăiască .



  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Dă-i o nota! Nota curentă: 5.0
Versiunea pentru tiparire versiune print
 Share

Scrie un comentariu:


Nume:
Mesaj:

Întrebare anti-spam - cât fac unu plus unu
(scrie răspunsul cu litere):

caractere rămase.